Reconstrucţie a Mausoleului din Halicarnas realizata de pictorul olandez Martin Heemskerck (sec. al XVI-lea) |
Mausoleul din Halicarnas (azi Bodrum, Turcia) a fost opera arhitectilor Pytheos si Satyros si a sculptorilor Scopas si Timotheos. Mausoleul poarta numele guvernatorului local Mausol, care a fost guvernatorul (satrapul sau regele) provinciei elenistice Caria (377-353 i.Ch.) pentru care fusese destinat, ca mormânt-templu. Acest monument arhitectural a fost considerat una dintre cele sapte minuni ale lumii antice.
Regiunea, importanta din punct de vedere strategic pentru navigatia din Mediterana orientala, era adeseori teatrul unor conflicte militare. in anul 556 i.Ch., regele Persiei Cyrus al II-lea a cucerit aceasta zona, care ii oferea acces direct la mare. Imperiul sau se intindea la est pâna la fluviul Indus, la nord pâna la tarmurile Marii Negre si la sud pâna la Oceanul Indian. Imperiul nu putea sa aiba un guvern centralizat, din cauza situatiei mijloacelor de transport si de comunicare din acea vreme. Regii persi puneau in locul lor un guvernator regional, numit satrap. incepând din anul 377 i.Ch., satrapul Mausolguverna Caria, regiunea de coasta, din sud-vestul Asiei Mici. Tatal sau, satrapul Hekatominos, contribuise la inflorirea economica a portului Halicarnas. Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie. De asemenea, s-a ingrijit sa lase mostenire orasului un monument nepieritor, in amintirea tatalui sau si a sa, pe locurile unde ei au functionat ca guvernatori. Prieten al culturii elene, el i-a chemat pe arhitectii Satyros si Phytheos si pe sculptorii Scopas si Timotheos, toti din Grecia.
Resturile Mausoleului din Halicarnas (astazi in localitatea Bodrum, Turcia) |
Ei s-au deosebit de ceilalti concurenti prin proiectul lor, pe cât de neobisnuit, pe atât de impunator: nu au conceput un monument scund, traditional in Grecia, ci o constructie foarte inalta. Mausol nu a putut insa sa vada terminat mausoleul sau. El a murit in anul 353 i.Ch. Vaduva sa, Artemisa, care ii era si sora, a continuat lucrarile incepute, nu fara intentia de a ridica un monument si pentru ea insasi. De aceea, pe cvadriga ce urma sa incoroneze monumentul s-au construit statuile cuplului princiar, Mausol si Artemisa. Artemisa nu a trait destul de mult pentru a vedea opera terminata. A murit la doi ani dupa sotul si fratele ei. Arhitectii au continuat constructia pâna la sfârsit (335 i.Ch.), realizând un monument si pentru propria lor glorie, considerat mai târziu ca una din minunile lumii antice. Pe un soclu inalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de 39 m lungime si 33 m latime, se gasea un suport lung de 33 m, lat de 27 m si inalt de 22 m. Pe acesta se inalta templul funerar propriu-zis, sustinut de 39 de coloane, având 39 m fiecare (singura parte ce amintea arhitectura greaca traditionala). Imediat deasupra acoperisului se mai inalta o piramida cu 24 de trepte, pe al carei vârf trunchiat era asezata cvadriga. Cu o inaltime totala de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala in zilele noastre cu o cladire cu 16 etaje. Mâna omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al antichitatii, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit orasul Halicarnas in anul 334 i.Ch., au crutat monumentul si l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.Ch., un puternic cutremur a distrus monumentul, rezervându-i o soarta trista, cea de cariera pentru construirea castelului fortificat Sf. Petru al Cruciatilor Ioaniti (in sec. XVI).
Resturile Mausoleului din Halicarnas, aflate in partea de nord a orasului Bodrum (la cca 1 km de centru) sunt cuprinse intr-un muzeu in aer liber, fiind accesibile publicului.